Iată într-o formă concisă exprimarea moştenirii adamice. Fără îndoială, citind aceste cuvinte din epistola către Romani gândul ne duce la ceea ce numim actul căderii omului în păcat. Concluzia apostolului este clară, teologică, fără echivoc şi mai ales fără excepţie. Lista celor ce contestă acest adevăr crud se pierde în negura timpului, însă chiar şi istoria omului vorbeşte despre căderea sa.
          Distanţa în timp ce separă generaţia noastră de actul căderii nu face fructele mai dulci ci din ce în ce mai amare. Optimismul unora din revoluţionarii vremii cufundată în ceaţă sună dezacordat: “să privim partea bună a lucrurilor….”, dar nu este nici una; omul a căzut, căderea lui este de dimensiuni cosmice, iar din punct de vedere spiritual el este mort. Analizând această situaţie ne revoltăm, ne facem procese de conştiinţă dar mai ales căutăm vinovatul. Scriptura ne spune că pe uşa deschisă de neascultare a intrat intrusul, nepoftitul, a intrat păcatul. Şi cum a intrat a început să rupă, să distrugă, să-şi semene sămânţa, să atrofieze simţuri, să întunece minţi, să semene confuzie şi dezorientare, într-un cuvânt, să semene neghină. Izgonirea din Eden şi păzirea drumului spre pomul vieţii vorbeşte clar de prima sentinţă dată de Dumnezeu împotriva omului. Greu de imaginat ce se petrecea în inima lui Adam în acele zile… situaţia părea ireparabilă nu numai pentru el dar şi pentru urmaşii lui. Păcatul se părea că a învins definitiv, dar nu era aşa, Dumnezeu a rămas acelaşi şi, potrivit cu natura sa a rostit prima promi-siune: Genesa 3:15. Este prima Evanghelie ajunsă la urechile omului – Evanghelia lui Dumnezeu prin care El promitea restabilirea ordinii în universul creat de El însuşi prin extirparea păcatului. Istoria răscumpărării începe practic cu chemarea lui Avram şi îşi găseşte finalitatea în Hristos. Întruparea lui Hristos a avut loc din cauza păcatului nostru: omul a păcătuit şi tot prin Om trebuia să vină izbăvirea.
          Fiul lui Dumnezeu a venit în lumea noastră să strice lucrările diavolului aducând eliberarea pentru omul aflat în cea mai grozavă robie: robia păcatului. Nimeni dintre descendenţii lui Adam n-au putut să înfrângă forţa păcatului, mrejele lui şi atracţia lui irezistibilă. Înţelegerea doctrinei despre păcat este vitală pentru a putea evalua corect dragostea salvatoare a lui Dumnezeu, care prin Isus Hristos a coborât în prăpastia căderii noastre. Comemorarea marelui eveniment al întrupării Domnului Isus Hristos prin fecioara Maria vine să ne aducă aminte de măreţia mântuirii şi de seriozitatea problemei păcatului, chemându-ne la o nouă rededicare pentru El şi împărăţia sa.
          Pentru cei în a căror inimă Isus încă nu s-a născut, sărbătoarea naşterii Mântuitorului este o chemare plină de dragoste venită din partea Celui ce este dragostea absolută. “Astfel dar, după cum printr-o singură greşala a venit o osândă, care a lovit pe toţi oamenii, tot aşa printr-o singură hotărâre de iertare a venit pentru toţi oamenii o hotărâre de neprihănire care dă viaţă.” Romani 5:18

Pastor Alexandru Trombiţas