Reflecții asupra slujirii pastorale: Gânduri pentru pastorul Iulian Costea Și Biserica Golgotha

Slujirea pastorală își are originea în Vechiul Testament unde Dumnezeu este văzut ca Păstorul poporului Său (Ps 23). Mobilul probabil prin care ideea de slujire pastorală Și-a făcut loc Și în Biserica noutestamentară poate fi găsit în cuvintele Domnului Isus către Petru, rostite după înviere la Marea Tiberiadei: “PaȘte mieluȘeii mei, … oițele mele, … oile mele” (In 21:15-17).

Intr-adevăr, cea mai importantă sarcină a pastorului spiritual este furnizarea hranei spirituale pentru biserică. Această misiune include predicarea Cuvântului lui Dumnezeu (F.A. 6:2,4; 2 Tim. 4:2), studiul biblic, păstrarea învățăturii apostolice (2 Tim. 2:2). Sarcina de a propovădui adevărul întreg al Cuvântului lui Dumnezeu comportă în zilele noastre tot mai multe riscuri, pe măsură ce societatea este tot mai agresivă în limitarea libertății de exprimare a cetățenilor Și bisericilor. Un pastor responsabil, însă, îȘi asumă riscul propovăduirii adevărului întreg, aȘa cum au făcut apostolii Și martirii Bisericii Primare.

Slujirea pastorală include însă mai mult decât furnizarea hranei spirituale. Păstorul are sarcina de a se îngriji, la nivel personal, de nevoile spirituale Și emoționale ale membrilor bisericii. El trebuie să sfătuiască, să lege rana, să administreze remedii, întocmai după cum un doctor se ocupă de pacienții săi. Tocmai pentru că vizează nevoile spirituale Și emoționale ale fiecărui membru în parte, această slujire este extrem de sensibilă Și îl pune pe pastor în fața celor mai mari provocări ale slujirii lui. Cele mai multe obiecțiuni cu privire la slujirea unui pastor nu se referă la felul în care predică sau ucenicizează, ci la modul în care se raportează la fiecare membru individual.

Extrem de importantă pentru slujirea pastorală este relația păstor – biserică. Păstorul chemat de Dumnezeu dezvoltă o pasiune pentru slujirea turmei, fără a fi interesat de imaginea sa sau de câȘtigul său. Bătrânul apostol Petru îi sfătuieȘte pe mai tinerii prezbiteri: „Păstoriți turma lui Dumnezeu care este sub paza voastră, nu de silă, ci de bunăvoie, după voia lui Dumnezeu; nu pentru un câȘtig mârȘav, ci cu lepădare de sine. Nu ca Și cum ați stăpâni peste cei care v-au căzut la împărțire, ci făcându-vă pilde turmei” (1 Pet. 5:2-3). Pe de altă parte, biserica („turma lui Dumnezeu”) trebuie să facă tot ce îi stă în putință să uȘureze munca unui păstor. O poate face prin ascultare Și supunere: „Ascultați de mai marii voȘtri Și fiți-le supuȘi, căci ei priveghează asupra sufletelor voastre ca unii care au să dea socoteală de ele; pentru ca să poată face lucrul acesta cu bucurie, nu suspinând, căci aȘa ceva nu v-ar fi de nici un folos” (Evrei 13:17).

Imi exprim încrederea că atât pastorul Iulian Costea cât Și Biserica Golgotha îȘi vor îndeplini fiecare mandatul cu dăruire, pasiune Și responsabilitate Și că, în anii care ne stau înainte, vom fi martori la o lucrare deosebit de rodnică în această biserică. Dumnezeu să binecuvânteze Biserica Golgotha Și să facă din ea un reper în ce priveȘte păstrarea adevărului, trăirea în sfințenie Și pasiunea în slujire.

Bishop John Tipei, PhD

Bethel Romanian COG, Nashville, TN